joi, 5 martie 2009

Naţionaliştii radicali ruşi: Putin duce o politică antinaţionalistă şi crede în continuare în URSS


Naţionaliştii radicali ruşi l-au criticat astăzi pe premierul Vladimir Putin, scandând sloganuri împotriva imigranţilor în timpul unei manifestaţii în memoria soldaţilor ruşi morţi în Cecenia, transmite AFP.

Aproximativ 500 de membri ai unor organizaţii ultranaţionaliste s-au reunit lângă monumentul dedicat unui batalion de paraşutişti omorâţi în Cecenia, în 2000, şi au scandat "Glorie eroilor". Unii purtau portrete ale lui Iuri Budanov, un colonel rus care a strangulat în 2000 de o tânără cecenă în vârstă de 18 ani."Glorie Rusiei!", "Rusia ruşilor", "Avem nevoie de o armată puternică", au scandat manifestanţii, printre care se numărau reprezentanţi ai unor grupări ultranaţionaliste, precum Mişcarea Împotriva Imigraţiei Ilegale (DPNI) sau Uniunea Slavă. "Trebuie Putin să demisioneze?", a întrebat unul dintre manifestanţi mulţimea. "Da!", au răspuns participanţii. Scopul manifestaţiei a fost acela de a aduce un omagiu celor peste 80 de paraşutişti ruşi din oraşul Pskov, omorâţi într-o singură confruntare cu rebelii ceceni în 2000, una dintre cele mai dure înfrângeri ale armatei ruse în timpul celui de-al doilea conflict ruso-cecen. "Priviţi aceşti migranţi şi erodarea valorilor noastre naţionale. Nu pentru asta au luptat" soldaţii, a declarat Gheorghi Borovikov, liderul Frontului Naţional Patriotic. "Putin nu este un lider bun. Nu este deloc un lider. Duce o politică antinaţionalistă şi crede în continuare în imperul răului, URSS", a adăugat Borovikov.Rusia se confruntă cu o intensificare a atacurilor rasiste, în ultimii ani. În total, 122 de persoane au fost omorâte şi 337 rănite în astfel de atacuri comise în 2008, potrivit Biroului pentru Drepturile Omului de la Moscova.

Sursa: http://www.adevarul.ro/